joi, 5 iulie 2012

Cum faci un stick bootabil cu WinToFlash

WinToFlash este un progrămel foarte mic dar extrem de puternic cu care putem face foarte simplu, rapid şi fără cunoştiinte avansate în ale calculatorului un Windows pe stick USB gata bootabil, mai pe înţelesul tuturor, un Windows gata pregătit spre instalare, care să booteze pentru a-l putea instala direct de pe stick.

Motivele sunt multe pentru care am vrea să instalăm un Windows de pe un stick USB, de la faptul ca e DVD-urile costă bani, iar în caz că acestea nu pot fi rescrise, şi mai mulţi bani, până la lipsa unei unităţi DVD/CD ori pur şi simplu din comoditate.
După cum spuneam, utilizarea lui este foarte simplă, în interfaţă avem două câmpuri, unu prin care selectăm calea către imaginea Windows-ului şi altul prin care selectăm calea către stick-ul USB pe care dorim să punem Windows-ul.
După acest pas nu ne rămâne decât să dăm “Go” sau cum apare în română “Fugi”, şi să aşteptăm să se copieze pe stick Windows-ul, gata pregătit pentru instalare, bootabil.

Deşi acesta este disponibil şi în limba română nu recomand să îl folosiţi pe această limbă pentru ca este tradus extrem de slab, ori probabil l-au tradus cu google translate..
Nu uitaţi înainte de a porni instalarea să setaţi din bios ca stick-ul să booteze primul.
Este portabil, deci nu necesită instalare şi rulează pe toate versiunile de Windows.
Download WinToFlash

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu